În pielea protagonistului

   Am hotarit sa mai expun un fragment din romanul a carui existenta tot explodeaza in gindurile mele-” Înca un minut”.  Inceputul il puteti gasi aici. Deasemenea un fragment e aici, si unul aici. Poftim si fragmentul dintr-o noapte de creatie.

 Simt  greutatea suferinții cum apasă și lasă în spate niște talpe pictate pe noroi. Pas cu pas în urma mea mai tot rămâne un lanț de urme umplute cu durere. Cu privirea îndreptată spre vîrful degetelor de la picioare, continui sa-mi simt pumnul fierbinte. Ce ar fi sa mă întorc? Sa încerc sa o inteleg.  Acest gind m-a tot framânta. Să nu o iubești și să fii judecat pentru acest lucru  e foarte dur. Cel puţin nu aş avea pentru ce să o mai iubesc. M-a făcut doar să sufăr, dar totuşi poate dacă m-aş întoarce aş putea……. Înţelegînd că şi gindurile îmi sunt  furate de ea, am început să îmi număr paşii.  Odata cu fiecare expiratie simt cum pleaca acele ginduri de pina acum. Acele vise cladite pentru a se ruina chiar in aceasta noapte. Cum a fost cu putinta sa cred ca e din nou posibil ? Sa imi mai pastrez vie  speranta printre ruinele unei iluzii? Acel gind ca ar fi posibil sa sacrific durerea in schimbul unui sarut. Poate au ramas aceeasi ochi, acelasi suris, in schimb nu mai e si ea.  E viu doar vasul in care mi-am turnat iubirea. Restul imi e strain.
Statia din fata mea e pustie. Fara nici o zare de om prin jur ea vegeaza de pe acum orice calator.  Era  inconjurata de tufe verzi pe care roua diminetei se lasa greu. Sub prima zare de lumina ele clipesc de parca ar fi niste diamante sparte si aruncate peste frunzi. iar cu fiecare pas mai aproape de ele observ cite   o mica floare atirnate pe crengi, apropiindu-ma de ele le simt mirosul. Prospetimea lor ma trezeste tot mai mult la realitate. Asezat pe banca uda din statie astept nerabdator autobusul ce ma va duce spre casa. Desi e fara un sfert 07 stilpii incearca din rasputeri sa faca lumina. Becurile cedeaza incet cu incet lumina sa – soarelui. Cel care rasare ca o pata in dosul meu. Caci simt cum incet  imi arde spatele, ridicaindu-se tot mai sus. O privire aruncata in dreapta, in stinga dar fara de a observa vre-o miscare . Nici lume in jur si nici autobusul nu mai apare de dupa deal . Astept neclintit, incercind sa nu imi mai ascult gindurile. Iar el imi era prieten,cel putin asa credeam eu. Dar a tinut sa fie alaturi de ea. Tot acest timp. Sa o faca sa ma uite. Sa o faca sa se indragosteasca in el. Cu singuranta Dorin nu o iubeste, poate e condus de alte motive, dar ce  ar fi  mai puternic decit prietenia noastra? Cu o simpla vizita am doborit existenta a doi oameni pentru mine. De azi voi face tot ca sa…… Undeva departe incepea sa se auda autobusul. Am simtit o usorare . Aparitia lui din deal ma facut sa respir din nou intr-un tact linistit. Urcind am observat cum de departe incerca sa reuseasca un domn care pesemne intirzia la serviciu. Nustiu de ce nu i-am spus soferului sa astepte, usile s-au inchis si noi am pornit din loc,  vizionind cum domnul disperat incerca sa fluture din mini ca semn sa-l astepte si pe el. Barbatul incet incet disparuse ,capatind forma unui punct ,caci dupa 20 de metri numai era un om,ci doar o pata neagra stearsa. De azi cum mi-am promis Dorin si Cristina raman pentru mine ca acest punct disparut departe. Poate pentru unii ei ma isunt oameni,dar ca si acest calator intirziat au ramas deja in urma . mai vreau sa-i vad. dar din pacate miine ne vom intilni pe holul liceului. E ultimul an, mi-a ramas atit de putin sa evadez de toata murdaria acestui oras. Voi pleca departe de aceste locuri. Fiecare acceleratie a autobusului imi reaminta ca fie pe moment, dar ma departez de ea, el, de gunoi.

Un fragment ce in carte va fi mai  desfasurat, acum doar fixez stari emotionale a personajului, prezenta anturajului  pentru a putea reveni si a dezvolta imaginea .insa sper ca ati inteles si va placut Maculatorul meu 

Posted by skeatles on 3 ianuarie 2012

http://skeatles.wordpress.com/2012/01/03/in-pielea-protagonistului/