Dupa inspiratia pentru continuarea propriului meu roman ,astazi la o plimbare cu o colega prin oras am deschis tema cartilor. Am vorbit depsre ceea ce ne place, ce am dori sa citim, si ce ar trebui de scris. Ajuns acasa blogul ‘Terchea-Berchea” a venit cu initiativa de a realiza un interviu cu mine. Despre carti. Fara sa vreau am realizat ca in ultima vreme cam am lasat lectura la o parte. Pentru a ma cunoaste mai bine, sau mai bine spus ceea ce citesc eu,  poftim interviul care a iesit:

-    Cum te numeşti? Vârsta?
-    Ma numesc  Nicu Dolghii, si sunt de aceeasi virsta ca si tara in care m- am nascut (n.r. R. Moldova) . Ambii avem cite 20 de ani.

-    Eşti elev/student/lucrător şi unde?
-    Sunt student la Facultatea de Jurnalism si Stiinte ale Comunicarii, anul II. USM.

-    Povesteşte câte ceva despre hobby-urile tale.
-  As vrea ca chitara sa o clasific ca un hobby de al meu,insa abia incep sa invat a  trage acorduri  la ea. Deaceea la moment  as spune  ca iubesc mai mult sa scriu, despre orice,oricind,oriunde. Inca un hobby ar fi colectionarea oamenilor buni si dragi in jurul meu La moment am o colectie buna si nu ma arunc sa fac change. (n.r. schimb)

-    Petreci timpul liber în compania unei cărţi?
-   Sincer sa fiu ultima vreme m-am cam lasat de citit, poate din lipsa timpului liber, sau ca toate cartile pe care mi le doresc  sa le citesc nu sunt la noi in tara, ci pot fi gasite numai  in format electronic. Insa nu prea  sustin  lecturarea online caci are si ea unele dezavantaje sau chiar urmari negative. Asta o spun din propria expirienta, caci a  fost un timp cind ochii ma dureau enorm din cauza ca petreceam mult timp in fata calculatorului cititind.

 -    Care a fost ultima carte lecturată?
-   Sandra Brown “Juramintul uitat” . Da ,recunosc ca e un roman ,ba chiar unul cu o  amprenta accentuata a scriitoarei.  Stii ea mai bine decit mine ce e dragostea, caci despre asta scrie, insa  pe linga toate mai e si un detectiv bun. Recunosc ca e o carte predestinata mai mult fetelor. Eu personal am inceput sa o lecturez din plictiseala, caci prietena mea si-a uitat-o la mine. Insa as spune ca se merita citita si de catre baieti pentru a intelege mai bine dorintele fetelor-acolo Sandra descrie intruchiparea adevarata a barbatului asa cum o isi  doresc femeile sa ne vada. Deci e si un bun ghid pentru noi.

  -   Povesteşte-ne puţin despre carte (conţinut, poate câte ceva despre autor, la dorinţă )
-   As vrea sa sugerez cartea care pe mine personal m-a marcat extreme de mult- “Bel Ami” scrisa de catre un scriitor francez din secolul al XIX-lea, Guy de Maupassant. Este  un roman de maturitate creatoare, care marchează apogeul creaţiei literare a lui Maupassant; un roman despre presă şi arivism, care include accente autobiografice. Citindu-l, pătrundem în atmosfera anilor 1880, epocă de mari transformări înnoitoare ale societăţii. Insa cel mai valuros in opera data e imaginea protagonistului. Fiind unul cinic, arivist, hahaleră, impostor, afemeiat din interes , George Duroy – cum îl cheamă de fapt pe protagonist are (aproape) toate păcatele posibile, dar şi două mari calităţi – ştie să rămînă simpatic şi să fie generos sexual cu femeile.  Fapt de care profita enorm pentru a se ridica in rindul elitei ziaristice franceze de pe atunci. Pentru mine personal cartea a fost cred eu si va fi cit de banal si urit nu ar suna- un ghid. Caracterul, spiritul  lui Duroy il regasesc ascuns adinc in propriul meu prizonier liric. Si ce sa mai vorbim cind ambii am ales aceeasi meserie pe viata-Jurnalismul. Uite ca el mi-a  sugerat o cale buna de success Se mai spune ca protagonistul are multe tangent si cu G. de Maupassant caci era si el afemeiat – s-a ales cu un sifilis de pe urma experienţelor sale sexuale din prima tinereţe.  Iar cu siguranta ce poate sa le determine pe fete sa citeasca acest roman este ca la ecranizarea romanului,  rolul protagonistului il joaca cine nu altul decit- Robert Pattinson.  Insa din motiv ca personajul este unul cam negativ, ceea ce e in premiera si pentru actor , producatorii au hotarit sa stagneze lansarea filmului pina la finisarea a mult adoratei sage “Amurg”, pentru a nu soca fanele cu noua postura a lui “Edward Cullen”

-   Dispui de o bibliotecă personală? (oricât de mică)
-  Uite ca din pacate ,nu. Pentru ca mai des ma folosesc de biblioteci, iar cartile pe care le procur le ofer prietenilor mai departe, sau invers. As zice ca cu toti prietenii mei avem o biblioteca comuna , a noastra.

 -   Care cărţi le consideri cele mai reprezentative din biblioteca ta şi de ce?
-   Precum am spus una din ele e “Bel Ami” de G de Maupassant. Straniu poate pentru unii dar imi place mult si “Tenis cu moldovenii” Tony Hawks. Cei care au citit-o ma vor intelege, e cu mult umor negru despre tara noastra, despre lumea de aici. Insa  ar fi bine sa receptionezi mesajul corect si sa poti  a te privi dintr-o parte nu ca individualitate, dar ca ansamblu, popor, mintalitate. Cu prostia pe care o ai, si cu valorile la care tindem. Caci asta le-ar trebui moldovenilor pentru a avea un viitor mai bun. Iar Tony Hawks nu a facut nimic altceva decit a accentua problemele acestei tari postsovetice. Deasemenea “Portretul lui Dorian Gray” de catre Oscar Wilde, Opera data e o biblie as zice pentru mine. Acum lucrez/incerc mai exact si eu asupra unui roman. Caci unul dintre dorintele mele e sa transcriu pe suport tot romanul ce exista zi de zi in imaginata mea. In gindurile mele se ascunde o carte pe care nicidecum nu mai am puterea sa o duc pina la capat. Caci afirm ca nu e deloc usor sa o transcrii din gind pe foaie. Deaceea Opera lui Oscar Wilde ramine exemplu la care eu vreau sa imi aduc romanul- o carte plina de citate, filosofica si puternica ca mesaj. Ca si “Sarmanul Dionis” de M. Eminescu defapt, care la rindul sau ramane la fel de reprezentativa pentru mine. Sunt inca o colectie buna dar nu prea imi reamintesc,astea sunt care primele mi-au venit in cap.

-   Care tip de literatură îl preferi cel mai mult? (ştiinţifico-fantastică, romane de dragoste, detective…)
-  Nu as spune ca clasific cartile dupa categorii, mai mult dupa autorii si originea lor. De exemplu cit de nationalist nu as fi urasc cartile de genul “Ion” de Liviu Rebreanu sau “Enigma Otiliei” de Calinescu George .  Mai putin prefer romanele despre razboi si unde actiunea are loc la tara. In rest titlu, coperta, autorul si recenziile imi ofera o nota pentru selectarea cartii.

-   Vino cu un mesaj pentru cititori…
-   Nu sunt un cititor-exemplu. In special ultima perioada am cam lasat lectura la o parte. Imi e jena de acest lucru pentru se cunoaste ca fiecare om poate fi etichitat dupa cite carti a citit. E un lucru important pentru proria-ti personalitate. Nu credeam ca citirea unei carti poate sa imi aduca o oarecare perfectionare. Credeam ca si filmele deasemenea au un rol e gal ca cartile. Bine poate e si adevarat daca ar fi sa privim peste geam. Viata a devenit un film ,sau filmul viata. Groaza, actiune si murdarie porno poti intilni actulamente si in realitate. Daca ar avea si cartile aceeasi valoare ca si filmele in ziua de azi, cred ca cu toi am deveni mai buni, mai culti si mai frumosi . Caci adevaratele valori sunt prinse in cerneala lui Eminescu,Sadoveanu si Proust si nicidecum nu in “Avatar”-ul lui James Cameron.

Desigur nu uitam sa ii vizitam pe Terchea -Berchea, o miscare de a trezi interesul pentru lectura. Intrati, ei sunt la inceput dar au deja oferte pentru timpul vostru liber.

 Simt  greutatea suferinții cum apasă și lasă în spate niște talpe pictate pe noroi. Pas cu pas în urma mea mai tot rămâne un lanț de urme umplute cu durere. Cu privirea îndreptată spre vîrful degetelor de la picioare, continui sa-mi simt pumnul fierbinte. Ce ar fi sa mă întorc? Sa încerc sa o inteleg.  Acest gind m-a tot framânta. Să nu o iubești și să fii judecat pentru acest lucru  e foarte dur. Cel puţin nu aş avea pentru ce să o mai iubesc. M-a făcut doar să sufăr, dar totuşi poate dacă m-aş întoarce aş putea……. Înţelegînd că şi gindurile îmi sunt  furate de ea, am început să îmi număr paşii.  Odata cu fiecare expiratie simt cum pleaca acele ginduri de pina acum. Acele vise cladite pentru a se ruina chiar in aceasta noapte. Cum a fost cu putinta sa cred ca e din nou posibil ? Sa imi mai pastrez vie  speranta printre ruinele unei iluzii? Acel gind ca ar fi posibil sa sacrific durerea in schimbul unui sarut. Poate au ramas aceeasi ochi, acelasi suris, in schimb nu mai e si ea.  E viu doar vasul in care mi-am turnat iubirea. Restul imi e strain.
Statia din fata mea e pustie. Fara nici o zare de om prin jur ea vegeaza de pe acum orice calator.  Era  inconjurata de tufe verzi pe care roua diminetei se lasa greu. Sub prima zare de lumina ele clipesc de parca ar fi niste diamante sparte si aruncate peste frunzi. iar cu fiecare pas mai aproape de ele observ cite   o mica floare atirnate pe crengi, apropiindu-ma de ele le simt mirosul. Prospetimea lor ma trezeste tot mai mult la realitate. Asezat pe banca uda din statie astept nerabdator autobusul ce ma va duce spre casa. Desi e fara un sfert 07 stilpii incearca din rasputeri sa faca lumina. Becurile cedeaza incet cu incet lumina sa – soarelui. Cel care rasare ca o pata in dosul meu. Caci simt cum incet  imi arde spatele, ridicaindu-se tot mai sus. O privire aruncata in dreapta, in stinga dar fara de a observa vre-o miscare . Nici lume in jur si nici autobusul nu mai apare de dupa deal . Astept neclintit, incercind sa nu imi mai ascult gindurile. Iar el imi era prieten,cel putin asa credeam eu. Dar a tinut sa fie alaturi de ea. Tot acest timp. Sa o faca sa ma uite. Sa o faca sa se indragosteasca in el. Cu singuranta Dorin nu o iubeste, poate e condus de alte motive, dar ce  ar fi  mai puternic decit prietenia noastra? Cu o simpla vizita am doborit existenta a doi oameni pentru mine. De azi voi face tot ca sa…… Undeva departe incepea sa se auda autobusul. Am simtit o usorare . Aparitia lui din deal ma facut sa respir din nou intr-un tact linistit. Urcind am observat cum de departe incerca sa reuseasca un domn care pesemne intirzia la serviciu. Nustiu de ce nu i-am spus soferului sa astepte, usile s-au inchis si noi am pornit din loc,  vizionind cum domnul disperat incerca sa fluture din mini ca semn sa-l astepte si pe el. Barbatul incet incet disparuse ,capatind forma unui punct ,caci dupa 20 de metri numai era un om,ci doar o pata neagra stearsa. De azi cum mi-am promis Dorin si Cristina raman pentru mine ca acest punct disparut departe. Poate pentru unii ei ma isunt oameni,dar ca si acest calator intirziat au ramas deja in urma . mai vreau sa-i vad. dar din pacate miine ne vom intilni pe holul liceului. E ultimul an, mi-a ramas atit de putin sa evadez de toata murdaria acestui oras. Voi pleca departe de aceste locuri. Fiecare acceleratie a autobusului imi reaminta ca fie pe moment, dar ma departez de ea, el, de gunoi.

Un fragment ce in carte va fi mai  desfasurat, acum doar fixez stari emotionale a personajului, prezenta anturajului  pentru a putea reveni si a dezvolta imaginea .insa sper ca ati inteles si va placut Maculatorul meu 

Acum insa, curat, alb si ferm vreau sa incep acest 2012. Un an planificat inca de la inceputul acelui 2011. Anul in care vreau :

1. Sa am job-ul dorit, sa fac ceea ce imi place mie iar pe linga asta sa am si un venit.
2. Sa devin 100 la 100 independent financiar.
3. Sa cunosc si mai multa lume, mai buna , mai draga, mai calda.
4. Sa imi pot pastra adevaratii prieteni alaturi.
5. Sa ofer mai mult timp familiei si celor dragi.
6. Sa am un fotoaparat profesional si sa am mai mult timp pentru chitara.
7. Sa citesc mai mult,sa calatoresc, sa ma veselesc.
8. A mai cred in dragoste.
9. Sa imi termin cartea.
10. Si tot ceea ce mai pastrez in gind deasemenea sa se realizeze.
11. SA fiu fim cu totii fericiti!

La multi ani!

 Eu   as mai zice ca sunt născut si  într-un secol întârziat. Într-un secol unde bunelul meu s-ar fi simțit si el la rindul sau străin, unde îți e frică să iubesti pământul de sub picioare. Secolul pe care l-au lasat și G. Vieru, A. Paunescu ,Ion și Doina Aldea Teodorovici mai recent si Leonida Lari . Se pare că aici, la voi acasa nu mai este la modă să fii român, asta chiar dacă ai un paşaport românesc. Daca sunt in sala persone cel putin care ma inteleg si sunt de accord, sa imi explice prin ce isi exprima ei simpatia şi susţinerea faţă de România Mare,. Cineva din voi cei “ cu paşaport “ postează un mesaj patriotic pe Facebook, altcineva bagă un text naţionalist pe blog, al treilea ia un tricolor şi participă la manifestaţii ş.a.m.d. Patriotismul multora dintre voi, cu părere de rău, începe şi se termină în aceeaşi zi – pe 1 Decembrie. Pentru că în alte zile românul de aici se opreste să mai poarte o panglică tricolor, să vorbească româna şi să-şi impună istoria şi limba adevărată. Dacă pe 1 Decembrie românul basarabean se salută doar cu „bună ziua”, în alte zile ar putea să zică şi un „zdravstvuite”. Privisem un documentar despre Katyn nu demult. La un moment dat, reporterul a găsit un localnic în etate care văzuse masacrul comunist cu ochii lui în copilărie. Martorul refuza să vorbească şi avea o expresie de spaimă animalică pe faţă. Chiar dacă URSS se destrămase demult, intervievatul tăcea mâlc, fiind convins că va ajunge în Siberia dacă va spune adevărul. Oare nu asta se întâmplă şi cu noi? Oare nu frica patologică faţă de teroarea sovietică ne face să tăcem şi să devenim români doar o dată pe an? Aş vrea să sper că nu. Aş vrea să sper că nu suntem români doar atunci când ni se dă voie şi nu ne vede vecinul. Aş vrea să sper că mai avem români care pot fi români anul împrejur, nu doar pe 1 Decembrie… Caci restul timpului suntem ocupaţi cu altceva: cu reparaţia, cu pregătirile de sărbători, cu datoriile pentru facturi, cu găsirea unui loc de muncă, cu planificarea vacanţei sau chiar cu aceeasi vizionare a televiziunii predestinate sa zombeze spatiul postsovetic..

DA, recunosc,  poate eu si voi  nu sunt născuti  pentru a efectua acea unire, insa suntem născuti  pentru a transmite speranța ei. Ca într-o bună zi nepoții nostri să fie mîndrii de faptul că am fost și noi nepoti  cu sînge de același neam. Ca hora unirii să nu mai fie jucată odată pe an. Ca culorile noastre  iubite (rosu galben si albastru) să fie o legendă, si nicidecum o dispută pentru alții. Ca Prutul să fie din nou un fluviu și nicidecum un hotar. Să se poată mândri de aceiași eroi, cu același imn, cu aceiași mamă. Ca și ei ,nepotii nostrii să aibă o piatră in Piata marii adunari nationale pentru mine, pentru tine, pentru secolul care a luptat, a sperat și a rezistat. Acum însă fac un pas spre acel al 94-lea an de vis. Anul care va îmi va aduce încă o doza de speranță, o poftă mai aspră de a simți aerul de peste Prut. Încă  un an care ne va face mai puternici și mai aproape de unire. Da,  cum am spus si la inceput ai dreptul să mă judeci, să zici că  nu ești de aceiași  părere, dar te rog…te rog insistent  NU îmi zi mie acest lucru. Piermite-mi să am și eu o dorință, să pot și eu visa.  Să pot fi mîndru că exist și eu –ca neam pe plaiul meu intregul an. Că am și eu o limbă , o istorie…si un viitor.

Plecat. Drum pe accent. Secunda nebuna fecundata in orgasmul unui bob. Placere intacta. Infectat de  dor mioritic, de casa ,de prieteni. Viata actuala pictata de pofte,slabiciuni,vise. Abuz de placere cu lipsa de sentimente .Satisfactie infernala in doze  marunte. Frica…nebuna frica pentru intoarcerea in lumea unui actor pierdut. pentru viteza unui tren ce aduce cu el zdrobirea unui intreg miracol. Limite stropite cu ceata, ratiune dezordonata si lasata sa impunga cu cuvinte abia trezite din viata. Existenta arborata la nivelul viselor. Indiferenta totala fata de lumea rea.

Fac ghem tot ce am avut pînă acum, îl moțolesc și  îl arunc departe …. acolo;  spre dunga dintre cer si pămînt. Dunga ce naște stele și usucă un soare. În care plutesc mereu cu ochii, înecîndu-mă în namol de vise seci. Tot valsînd pe umbre, simt durerea lor. Mă simt satisfăcut. Îmi place. De ce petele astea negre  nu pot sîngera? Să pot valsa  într-o boltoacă de lapte roșu ce clocotește sub talpele mele. Sălbatic dans al unui Alter Ego cu nume de ”Diavol” Ce salivează atunci cînd simte atingerea unui chip transpirat. Satisfăcut de mirosul   amentirilor explodate sub nas. Satisfăcut de lacrima dulce ce se scurge pe buzele tale. Satisfacut de verzii muci ai tinereții noastre. Dar totuși pofte mai am, ….o singură poftă-  să arunc șosetele ce stau în colț. Sunt vechi și ele. La fel ca tine. Sunt unicii care mai stiu că te-am iubit. Unic martor al slăbiciunii de odinioară. Înghit ultima petala uscată ….vreau ca porii mei să îndulcească aerul cu acel roșu ghimp. Popas de secundă în rai de mai. Dor. Cireșe . Tu.

Iar ca lumea să inteleagă de ce a mvrut să evit acest subiect e  că  din cauza razboiului Bunicul meu  a ramas toata viața într-un picior. A fost terorizat de fascisti. Si cel mai semnificativ- il chema Gheorghe. Si eu sun Dolghii Nicu Gheorghe(in cinstea lui)  dar acest fapt nu ma determinat să urlu in PMAN- победa. Mai bine de 9 mai voi merge la biserica si voi pune o lumnare…..și voi mulțumi Domnului că s-a sfirsit razboiul. Voi condamna ambii protagonisti fruntași ai acestui razboi, și lumea care v-a marca biruința URSS-ului,pentru ca pretul acestei victorii il rezum simplu, la personal- un picior de al bunicului meu.